Ambasadorul Rusiei la Berlin, Serghei Neceaev, a promis că Moscova va răspunde la anunţul privind restricţiile asupra canalului de ştiri Russia Today în limba germană (RT DE), transmite dpa.

''Va exista cu siguranţă o reacţie dinspre partea rusă. Nu sunt Oracolul din Delphi, dar există diferite posibilităţi. Sunt atât de mulţi jurnalişti germani în Rusia'', a spus diplomatul rus, conform Agerpres.ro.

Toţi aceşti jurnalişti se simt confortabil în peisajul media din Rusia, a adăugat el. ''Şi nu dorim niciun conflict. Vrem doar ca staţia noastră din Germania să aibă aceleaşi drepturi şi oportunităţi şi să poată lucra în pace'', a precizat Neceaev.

Germania a suspendat în 22 decembrie difuzarea prin satelit a canalului de ştiri Russia Today în limba germană, în absenţa unei licenţe valide.

Postul Russia Today are sediul la Moscova şi dispune de o licenţă sârbă pentru transmisia prin cablu şi prin satelit, licenţă care, potrivit RT, îi permite să fie difuzat în Germania conform legislaţiei europene.

Berlinul consideră însă că licenţa sârbă este insuficientă întrucât RT DE ''este în limba germană şi se adresează pieţei germane''.

RT, considerat un instrument de propagandă al Kremlinului în străinătate, începuse să emită în limba germană la data de 16 decembrie. În aceeaşi zi, Youtube a suspendat contul în germană al Russia Today pentru încălcări ale condiţiilor sale de utilizare, considerând că postul încalcă directivele sale în materie de luptă contra dezinformării pe tema COVID-19.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri