Emiratele Arabe Unite au decis să pedepsească dur reacțiile care vin în spirit de glumă, pe fondul măsurilor pe care autoritățile le adoptă, împotriva pandemiei de COVID-19. Cei care glumesc pe seama măsurilor riscă pedepse cu închisoarea.

Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au decis să-i pedepsească aspru pe cei care glumesc pe seama pandemiei. Decizia a fost adoptată în contextul în care pe rețelele sociale au apărute mai multe fotografii și înregistrări video care incită la nerespectarea regulilor anti-COVID.

„Recent au circulat pe reţelele sociale fotografii şi înregistrări video (...) însoţite de comentarii şi de cântece care ironizează măsurile de precauţie şi îndeamnă la nerespectarea lor", a subliniat într-un comunicat procurorul federal pentru situaţii de urgenţă, de criză şi catastrofe, notează Digi24.

Noua lege prevede pedepse de minimum doi ani de închisoare, pentru publicarea de informaţii false cu privire la pandemie. La acestea se adaugă și amenzi care pot ajunge la 200.000 de dirhami (echivalentul a circa 47.000 de euro).

„Prin urmare, le cerem oamenilor să evite aceste comportamente, care sunt pedepsite prin lege”, au precizat autoritățile.

În Emiratele Arabe Unite, testele anti-COVID-19 sunt din ce în ce mai solicitate în ultimele două săptămâni, în special din partea angajatorilor. Acest aspect pune, însă, o presiune uriașă pe centrele de testare. Țara a interzis călătoriile în străinătate, pentru cetățenii care nu și-a administrat încă doza de rapel a vaccinului.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri