Guvernul Ungariei a anunţat că, în contextul recentei creşteri a inflaţiei, se vor fixa preţurile pentru o serie de alimente de bază la nivelul din octombrie 2021.

"Am decis să intervenim asupra preţurilor a şase produse", a spus premierul Viktor Orban, într-o postare video pe Facebook.

Măsura vizează zahărul, făina de grâu, uleiul de floarea-soarelui, muşchiul de porc, pieptul de pui şi laptele cu 2,8% de grăsime, a explicat prim-ministrul, potrivit Agerpres.ro.

Orban a subliniat că furnizorii cu amănuntul vor trebui să coboare preţurile la aceste şase produse la nivelul din 15 octombrie 2021, însă nu a menţionat compensări economice din partea Guvernului.

Premierul a justificat măsura prin creşterea preţurilor la energie şi a adăugat că aceste alimente vor putea fi cumpărate la preţ redus începând din 1 februarie.

Ungaria a stabilit deja un preţ maxim pentru benzina 98, care nu trebuie să depăşească 1,35 euro pe litru.

Deşi electricitatea avea deja un preţ maxim în Ungaria începând din 2013, recenta majorare a preţurilor la energie la nivel mondial are un efect secundar în ţara centro-europeană.

Conform calculelor preliminare ale Guvernului, inflaţia în Ungaria a fost în 2021 de 5,1%, faţă de 3,3% în 2020.

Ungaria, care nu se află în zona euro, va avea în 3 aprilie alegeri legislative, iar Viktor Orban urmăreşte al patrulea mandat consecutiv, adaugă agenţia spaniolă.

Sursa foto: Viktor Orban/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri