Un atac cibernetic masiv a fost comis în noaptea trecută şi a vizat website-uri ale Guvernului ucrainean, unele dintre ele nefiind accesibile în dimineața acestei zile.

Site-urile Ministerului Afacerilor Externe, cabinetului de miniştri, politicii agrare, Consiliului de securitate şi apărare şi Ministerului Educaţiei păreau să nu funcţioneze, notează Reuters, citată de Agerpres.

"Din cauza atacului global din noaptea de 13-14 ianuarie 2022, site-ul oficial al Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei a căzut temporar", a anunţat ministerul pe Facebook. Site-urile altor ministere, inclusiv cel al Situaţiilor de Urgenţă, erau de asemenea inaccesibile.

Pe unele dintre site-uri era afişat un text în trei limbi - ucraineană, polonă şi rusă - spunând că toate datele ucrainenilor încărcate pe reţea au devenit publice.

Oficiali de securitate nu au fost imediat disponibili pentru comentarii.

Întrebat cine se află în spatele atacului cibernetic, purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleh Nikolenko, a declarat: "Este prea devreme să tragem concluzii, dar există o istorie îndelungată a atacurilor ruseşti împotriva Ucrainei în trecut".

Atacul cibernetic, nerevendicat imediat, a avut loc într-un context de puternice tensiuni între Kiev şi Moscova.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri