Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat că nu vede nicio problemă ca Federaţia Rusă sau orice altă parte să viziteze baza militară de la Deveselu, dar a evocat, în context, principiul reciprocităţii.

"Eu nu văd absolut nicio problemă ca Federaţia Rusă sau oricine altcineva să vină să viziteze baza de la Deveselu şi să se convingă personal că acolo este nimic altceva decât ce am spus noi. Nu există niciun fel de ameninţare faţă de Federaţia Rusă. Dar există în acelaşi timp, şi aici cred că este o cerinţă absolut logică, există şi o cerinţă de reciprocitate: dacă Federaţia Rusă este interesată să verifice ceea ce deja cred că ştie, şi anume că această bază nu reprezintă în niciun caz o ameninţare, şi noi, aliaţii, inclusiv România, avem dreptul să cerem să vizităm şi noi baze de rachete, de exemplu, amplasate pe teritoriul Federaţiei Ruse. Cred că este o cerere absolut normală", a declarat şeful diplomaţiei române la Digi 24, conform Agerpres.ro.

El a subliniat că principiul transparenţei în ceea ce priveşte scutul antirachetă de la Deveselu a fost aplicat încă din faza negocierii instalării acestuia.

"Noi am discutat încă de la momentul în care am negociat prezenţa scutului antirachetă în România cu partenerii americani, am discutat în mod deschis posibilitatea unor măsuri de transparenţă şi am discutat inclusiv recent, în această perioadă, cu Statele Unite. Noi nu avem nimic de ascuns la Deveselu", a arătat ministrul.

El a subliniat faptul că aliaţii au spus întotdeauna că "acolo se găsesc nişte interceptări care vizează posibile ameninţări cu atacuri balistice din afara spaţiului euroatlantic, deci nu din partea Rusiei".

"Poziţionarea acestei baze de la Deveselu faţă de Federaţia Rusă este de aşa natură încât nu prezintă o ameninţare faţă de rachetele intercontinentale sau de alt tip ale Federaţiei Ruse şi în niciun caz nu există în această bază rachete ofensive, cum susţine Federaţia Rusă", a punctat Bogdan Aurescu.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri