Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au avut o convorbire telefonică, pentru a doua oară în ultimele patru zile, în plină criză legată de Ucraina, a indicat Kremlinul, citat de AFP, relatează Agerpres.

"Schimbul de opinii a continuat cu privire la situaţia legată de Ucraina şi problemele legate de garanţiile de securitate cerute pe termen lung cerute de Rusia şi care să fie constrângătoare din punct de vedere juridic", a afirmat preşedinţia rusă într-un comunicat, publicat ulterior.

"Vladimir Putin a expus încă o dată amănunţit abordările de principiu ale Rusiei în problemele respective", se menţionează în comunicatul Kremlinului, citat de RIA Novosti.

Cei doi lideri, care au avut deja o convorbire telefonică vineri, au convenit să-şi continue contactele telefonice, dar şi - potrivit Kremlinului - să studieze "posibilitatea" de a se întâlni personal.

"Acest schimb de opinii este o urmare a convorbirilor preşedintelui Republicii cu omologii săi rus şi ucrainean vineri, 28 ianuarie, şi se înscrie în aceeaşi logică a dezescaladării", a indicat la rândul său Palatul Elysee după convorbire.

Potrivit preşedinţiei franceze, cei doi şefi de stat "salută favorabil progresele făcute în format Normandia", formatul existent al convorbirilor care reuneşte Rusia, Ucraina, Germania şi Franţa pentru reglementarea conflictului din Donbas, în estul Ucrainei.

Moscova este acuzată de la sfârşitul anului 2021 că a concentrat până la 100.000 de soldaţi în apropiere de frontiera ucraineană în vederea unui atac. Ca reacţie, SUA şi Marea Britanie au agitat ameninţarea unor noi sancţiuni împotriva Moscovei.

Rusia neagă orice intenţie în acest sens, cerând totodată garanţii scrise pentru securitatea sa, între care respingerea unei aderări a Ucrainei la NATO şi încetarea consolidării militare a Alianţei Nord-Atlantice în ţările din estul Europei care au aderat după 1997.

Această cerere-cheie a fost respinsă de SUA săptămâna trecută într-un răspuns scris transmis Moscovei. Kremlinul a indicat că reflectează asupra reacţiei sale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri