Președintele american Joe Biden și președintele francez Emmanuel Macron îl sună sâmbătă, 12 februarie, pe omologul rus Vladimir Putin pentru a discuta despre criza de la granița ruso-ucraineană.

"Rusia ne-a propus un apel telefonic luni. Atunci noi am propus sâmbătă şi au acceptat", a declarat un înalt oficial de la Casa Albă. Washingtonul consideră că riscul unui atac al Rusiei împotriva Ucrainei nu a fost niciodată mai mare ca în acest moment, conform Agerpres.ro.

Vineri după-amiază, în cadrul unor discuţii, lideri occidentali, inclusiv preşedintele american Joe Biden şi cancelarul german Olaf Scholz "şi-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei", a mai informat preşedinţia franceză.

Pentagonul a informat că şefii de stat major ai Statelor Unite şi Rusiei au vorbit vineri,11 februarie, la telefon, în contextul în care Washingtonul se teme că Rusia va invada Ucraina în zilele următoare, transmite AFP.

Generalul Mark Milley şi generalul Valeri Gherasimov "au discutat despre mai multe domenii de interes în materie de securitate", a precizat purtătorul de cuvânt al statului major american, colonelul Dave Butler.

De comun acord, cei doi şefi de stat major au decis să nu facă publice detaliile conversaţiei.

Nu este prima dată când cei doi generali vorbesc, dar discuţiile lor sunt rare. Ultima conversaţie telefonică datează din 23 noiembrie, când deja discutau despre mişcări de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina.

Generalul Mark Milley şi generalul Valeri Gherasimov s-au întâlnit în luna septembrie în Finlanda unde, potrivit Moscovei, au discutat despre prevenirea unor incidente militare între cei doi rivali geopolitici.

Totodată, generalul Milley a discutat vineri telefonic cu câţiva din omologii săi europeni, şefi de stat major din Franţa, Canada, Germania, Italia, Polonia, România şi Marea Britanie, a spus colonelul Butler. Aceştia au discutat în special despre "coordonarea în curs în cadrul ajustării posturii militare a Statelor Unite în Europa", a precizat el.

Sursa foto: ID1974 / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri