Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că unităţile care şi-au încheiat manevrele militare în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în 2014, se întorc în cazărmile în care sunt încartiruite cu titlu permanent, transmite EFE, preluat de Agerpres.

"Unităţile din districtul militar Sud care şi-au încheiat participarea la exerciţiile tactice în poligoane din peninsula Crimeea se îndreaptă cu trenul către locurile de încartiruire permanentă", a informat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Totodată, potrivit Reuters, ministerul rus a publicat un video cu o coloană de echipament militar rusesc şi de trupe care părăsesc Crimeea.

Pe de altă parte, ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a declarat miercuri că ultimele evaluări privind ameninţările nu conţin "nimic neaşteptat" şi sunt concordante cu opiniile anterioare, transmite Reuters.

Într-o intervenţie televizată, Reznikov a afirmat că forţele armate ucrainene continuau manevrele militare la nivel naţional, la care urmează să ia parte şi ataşatul militar al Belarusului, stat vecin aliat al Rusiei, dar care a dat asigurări Kievului că, dinspre teritoriul său, nu există niciun fel de ameninţare militară.

Reznikov a mai spus că va participa joi la o "reuniune virtuală" cu miniştrii apărării ai ţărilor NATO.

Sursa foto: Shutterstock / Anton Brehov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri