Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în situaţia în care situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei se schimbă, Uniunea Europeană are un pachet de reacţii stabilite şi a precizat că România este pregătită pentru un eventual flux de migranţi din această ţară.

"Dacă situaţia se schimbă (...), reacţiile pe care le vom avea vor fi reacţii comune, deci nu va reacţiona fiecare ţară separat, ci Uniunea Europeană are pachete de reacţii pregătite şi acestea vor fi puse în practică, dar, sigur, fiecare are şi probleme foarte concrete. De exemplu, noi avem peste 600 de kilometri de graniţă cu Ucraina şi este posibil să apară un flux de migranţi şi da, suntem pregătiţi pentru această situaţie şi în chestiuni de impact economic suntem pregătiţi, avem şi noi măsuri specifice pregătite. Dar trebuie să ştim foarte clar, noi ne dorim o soluţie diplomatică, nu-şi doreşte nimeni o soluţie de tip sancţiuni, ci ne dorim ca această situaţie de pe Flancul estic să fie detensionată prin dezescaladare şi prin calmarea tensiunilor", a subliniat şeful statului, conform Agerpres.ro.

Joi, preşedintele Klaus Iohannis a participat la reuniunea informală a Consiliului European pe tema ultimelor evoluţii privind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană - Uniunea Africană, care va continua şi vineri. Tot vineri, şeful statului va avea, în marja participării la Summitul UE - Uniunea Africană, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat mulţumit de modul în care funcţionează Guvernul şi a apreciat că în cadrul coaliţiei, care este gândită pentru a guverna în acest moment, este încă multă nevoie de armonizarea poziţiilor.

"Este o coaliţie care este gândită pentru a guverna România acum, ce va fi după alegerile din 2024 cred că nimeni nu poate să vă spună, însă dacă coaliţia ţine până în 2024 şi vine cu rezultate bune, ceea ce eu îmi doresc foarte mult, fiindcă este nevoie în această perioadă de un Guvern care gestionează şi crizele şi complicaţiile, dar şi oportunităţile, dacă ne gândim numai la banii europeni mulţi care pot fi folosiţi pentru România şi pentru români. Eu sunt mulţumit de cum funcţionează Guvernul, în coaliţie, sigur, este încă multă nevoie de armonizare între poziţii şi este nevoie de foarte multe contacte pentru a găsi punctele comune cele mai bune şi pentru a negocia punctele divergente. Sunt optimist că într-un final aceste chestiuni vor intra într-o normalitate", a spus şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema ultimelor evoluţii privind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană - Uniunea Africană, care va continua şi vineri. Tot vineri, şeful statului va avea, în marja participării la Summitul UE - Uniunea Africană, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri