Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut apel, la Bruxelles, la "încetarea acţiunilor militare" care "s-au înmulţit" în estul Ucrainei unde "presiunea militară rusă nu slăbeşte", scrie Reuters, preluat de Agerpres.

"Situaţia este extrem de îngrijorătoare" şi s-a soldat "în ultimele ore cu mai multe victime, din câte se pare", a declarat el. "Nu avem probe ale unor dezangajări militare ruse în acest stadiu", le-a spus preşedintele francez jurnaliştilor la finalul summitului UE-Uniunea Africană.

"Bombardamentele în zona de conflict au fost reluate. În primul rând, facem apel la încetarea acestor acţiuni militare şi la o dezescaladare rapidă, în al doilea rând, la reluarea negocierilor constructive, pentru că noi continuăm să spunem că prin dialog poate fi soluţionată această situaţie", a adăugat el.

"Salut declaraţiile preşedintelui Putin, dar dacă vrei să fii un partener fiabil, este mereu bine ca acţiunile să fie conforme cu declaraţiile. Prin urmare, vrem să putem avea elementele concrete care le urmează", a mai spus Emmanuel Macron.

Făcând apel la "păstrarea calmului", Macron a reamintit că "următoarele ore vor da naştere unei coordonări strânse între aliaţii europeni şi americani", o videoconferinţă fiind prevăzută vineri între preşedintele american Joe Biden şi mai mulţi lideri europeni.

Separatiştii ruşi din estul Ucrainei au declarat că evacuează locuitorii din teritoriile separatiste Doneţk şi Lugansk în Federaţia Rusă, ceea ce reprezintă o schimbare dramatică în conflict, despre care Occidentul crede că Moscova ar putea-o utiliza pentru a justifica o invazie a Ucrainei, notează Reuters.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că nu are nicio informaţie despre situaţia din regiunea Donbas după ce liderii separatiştilor au anunţat evacuarea locuitorilor în Rusia, relatează Interfax, preluată de Reuters.

De asemenea, Peskov a spus că nu ştie dacă decizia a fost coordonată cu Moscova.

Putin îndeamnă Kievul să se așeze la masa tratativelor cu separatiștii

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că observă o deteriorare a situaţiei în estul Ucrainei, îndemnând Kievul să se aşeze la masa tratativelor cu separatiştii din Doneţk şi Lugansk, şi a lansat un apel la punerea în practică a Acordurilor de la Minsk, destinate să pună capăt conflictului din estul Ucrainei,.

În cadrul unei conferinţe de presă la Moscova, Putin a mai spus că Rusia este pregătită să meargă pe calea negocierilor cu NATO cu privire la cererile sale de securitate, dar că Alianţa condusă de SUA şi Washingtonul nu sunt încă dispuse să se angajeze asupra preocupărilor-cheie ale Moscovei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri