Grupul japonez Sharp Corp., cel de-al treilea producator mondial de televizoare, a anuntat miercuri majorarea cu 14% a profitului operational inregistrat in anul fiscal 2006/2007, datorita cererii substantiale pentru televizoare cu ecran plat, mizand insa pentru anul fiscal curent pe o crestere de doar 2%.
Pentru anul fiscal ce a luat sfarsit la data de 31 martie, profitul operational s-ar ridicat la 186,5 miliarde yeni (1,58 miliarde dolari), in crestere fata de cele 163,71 miliarde yeni inregistrate in anul fiscal 2005/2006.Vanzarile grupului nipon au crescut cu 12% pana la 3,13 mii de miliarde yeni, informeaza NewsIn, citand Reuters.
Sharp a demarat anul trecut productie la prima uzina din lume care produce substraturi de sticla de " a opta generatie", care sporesc eficienta, ducand si la majorarea competitivitatii in ceea ce priveste preturile pe piata televizoarelor de diagonala mare, unde marjele de profit sunt mai mari decat in alte sectoare industriale.
Compania, cu sediul la Osaka, a beneficiat de cerere substantiala si pentru telefoanele sale mobile cu functie TV.
Sharp, care este al treilea producator mondial de televizoare, dupa Sony Corp si Samsung Electronics Co. Ltd., estimeaza un profit operational record pentru anul fiscal curent, de 190 miliarde yeni (1,6 miliarde dolari), in crestere cu 2% fata de anul precedent si cu putin mai mic decat estimarile realizate de un grup de 21 analisti pentru Reuters, care au mizat in medie de un profit operational de 204,3 miliarde yeni.
Compania planuieste sa isi dubleze pana in iulie productia de la uzina sa cea mai importanta, din Kameyama, lucru ce ii va permite sa ofere televizoare cu ecran LCD de 46 si 52 de inci la preturi competitive, la timp pentru a beneficia de sezonul de cumparaturi de Craciun.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.
Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.
În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Te-ar putea interesa și: