Vladimir Putin a premeditat fiecare pas al acestui război neprovocat împotriva Ucrainei, iar liderul de la Kremlin are o viziune „sinistră” despre cum va arăta lumea în viitor, a afirmat Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii.

Agresiunea rusească împotriva Ucrainei a fost plănuită în amănunt cu mult timp înainte și nu are nicio legătură cu faptul că Rusia s-ar fi simțit amenințată de NATO în vreun fel, așa cum a pretins Moscova până acum pentru a-și justifica violențele pe care le aveau în vedere împotriva Ucrainei.

„Putin a vrut un imperiu pe care să îl obțină prin orice mijloace, agresând vecinii țării sale și luându-le teritoriile cu forța fără să aibă vreo provocare reală. Acest om are o viziune sinistră pentru viitorul lumii, dar este o viziune la care SUA și țările aliate și partenere se vor opune”, a declarat Joe Biden.

Această agresiune împotriva Ucrainei va costa scump Rusia, strategic și economic, forțele occidentale se vor asigura de acest lucru, potrivit președintelui american.

„Când istoria acestei perioade va fi scrisă, se va înțelege că alegerea lui Putin de a porni un război nejustificat a făcut Rusia mai slabă. Libertatea, democrația și demnitatea umană sunt lucruri mai importante decât frica și opresiunea, ele nu pot fi suprimate, de tiranie, nu pot fi șterse din inimile oamenilor. Lupta dintre suveranitate și subjugare va aduce victoria libertății. Dumnezeu să binecuvânteze poporul ucrainean”, a mai declarat Biden.

Biden a promis că Statele Unite vor sancționa drastic Rusia pentru declanșarea invaziei, în tandem cu măsurile anunțate de prim-ministrul britanic Boris Johnson.

Citește și: Marea Britanie va lovi Rusia cu cel mai dur set de sancțiuni de până acum

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri