Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar urmări să împartă Ucraina în două, după deja cunoscutul model al Germaniei de Vest şi de Est sau al Coreei, de Nord şi de Sud, relatează presa ucraineană.

Totodată, un alt obiectiv al operaţiunii militare declanşate cu o zi în urmă de Rusia împotriva Ucrainei este de a captura actuala conducere ucraineană şi, prin şantaj, de a o obliga să semneze acorduri de capitulare în condiţiile Rusiei, relatează vineri agenţia de presă Unian, citând serviciile secrete ucrainene.

Dacă autorităţile ucrainene vor reuşi să se evacueze, este posibil ca unul dintre politicienii marionetă ai Moscovei să preia conducerea guvernului, cu argumentul că guvernul anterior a dat bir cu fugiţii, notează Unian, făcând referire la planul scurs în presă de serviciile secrete ucrainene.

Serviciile secrete ucrainene au dezvăluit anterior un presupus plan pe care l-ar urmări Moscova, al cărei scop este "preluarea controlului asupra Kievului", după cum a indicat o sursă din Serviciul de Securitate al Ucrainei pentru Zerkalo nedeli.

Prin intermediul unui efectiv de 2.000 de trupe speciale, forţele ruse ar urma să încerce să preia controlul asupra unuia din cele două aeroporturi din Kiev. În plus, alte 10.000 de trupe speciale ar urma să fie transportate în capitala ucraineană cu avioane Il-76, împreună cu vehicule blindate uşoare.

Sarcina trupelor de desant ar fi aceea de a bloca Kievul, infrastructura de comunicaţii, punctele de comandă şi control, capturarea şi aruncarea în aer a depozitelor de muniţii, semănarea pe cât posibil a panicii, crearea condiţiilor pentru o ieşire haotică a coloanelor de refugiaţi din Kiev, care vor bloca autostrăzi şi drumuri, ceea ce va complica deplasarea trupelor ucrainene pe arterele din Kiev.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri