Liderul Belarusului Alexander Lukașenko a cerut Ucrainei să se așeze la masa negocierilor și să poarte discuții cu Rusia, astfel încât Ucraina să nu-și piardă statutul de țarp, a informat agenția de presă rusă RIA, citată de Reuters.

Rusia a declarat duminică că delegația sa este pregătită să se întâlnească cu omologii ucraineni în orașul Gomel din Belarus, dar Kievul a spus că Belarus este complice la invazia rusă și nu poate fi considerată un intermediar neutru.

O delegaţie rusă a ajuns în Belarus pentru negocieri cu Ucraina, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Kremlinului citat de agenţia Interfax. Potrivit purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, din delegaţia rusă fac parte oficiali din Ministerele de Externe şi Apărare, precum şi de la cabinetul preşedintelui Vladimir Putin.

„Dacă nu ar fi avut loc nicio acțiune agresivă din Belarus, am putea vorbi la Minsk… alte orașe pot fi folosite ca loc pentru discuții. Bineînțeles că vrem pace, vrem să ne întâlnim, vrem să se încheie războiul. Le-am oferit rușilor variantele Varșovia, Bratislava, Budapesta, Istanbul, Baku”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de BBC.

Anterior, Rusia a propus și Minks (capitala Belarus) ca locație pentru negocieri de pace, dar acestea nu s-au Concretizat. Oficiali americani au avertizat împotriva unor negocieri ”cu arma pe masă”.

Ucraina nu este în prezent membră NATO iar Rusia vrea asigurări că acest lucru nu se va întâmpla în viitor.

Ucraina a avut arme nucleare dar, după ce și-a câștigat independența față de URSS, a renunțat la acestea în schimbul unor garanții de securitate din partea țărilor europene.

Ukraine gave up its nuclear arms, after gaining independence on the breakup of the Soviet Union, in exchange for security guarantees from European countries.

Sursa foto: Volodimir Zelenski / Twitter

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri