Preşedintele rus Vladimir Putin va fi "tras la răspundere" pentru eventualele crime de război comise în Ucraina, avertizat guvernul britanic, în timp ce premierul Boris Johnson a afirmat că ţările occidentale sunt pregătite să-şi "intensifice" sancţiunile împotriva Rusiei, relatează AFP.

"În mod evident, atât Putin, cât şi comandanţii Moscova aflaţi pe teren în Ucraina vor fi traşi la răspundere pentru orice încălcare a legilor războiului", a declarat marţi la Sky News vicepremierul britanic Dominic Raab, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Guvernul britanic, care a adăugat pe lista entităţilor supuse sancţiunilor cea mai mare bancă a Rusiei, gigantul public Sberbank, o fostă bancă de economii sovietică, s-a arătat hotărât, alături de aliaţii săi, să penalizeze Rusia după invadarea Ucrainei.

"Vladimir Putin a subestimat unitatea şi determinarea Occidentului şi a restului lumii. Şi vom menţine presiunea economică", a declarat Boris Johnson în cursul unei vizite întreprinse marţi în Polonia. "E limpede că are deja un efect semnificativ. Suntem pregătiţi să intensificăm şi să continuăm atât timp cât va fi nevoie", a spus el.

Expulzarea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU figurează printre "opţiuni", a avertizat în acelaşi timp premierul britanic. "Este ceva ce vrem să discutăm cu Naţiunile Unite", a afirmat Boris Johnson.

Johnson s-a întâlnit la Varşovia cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki şi urmează să se deplaseze apoi în Estonia pentru a se întâlni cu şeful guvernului eston Alar Karis. El va efectua, de asemenea, o vizită la soldaţii britanici detaşaţi în Estonia, alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

În Polonia, premierul britanic s-a angajat "să faciliteze pentru ucrainenii care trăiesc deja în Regatul Unit să-şi aducă apropiaţii în ţara noastră", afirmând că Marea Britanie ar putea găzdui până la 200.000 de persoane.

Criticat pentru lipsa sa de generozitate, dispozitivul actual de primire a refugiaţilor în Marea Britanie ar putea fi extins la părinţi, bunici şi membri ai familiei extinse de ucraineni care locuiesc în Regatul Unit.

Cu privire la invazia Rusiei în Ucraina, Boris Johnson s-a declarat "mai încrezător ca oricând, pe măsură ce acest conflict progresează, că Putin va eşua", el denunţând atacurile "barbare" asupra civililor.

Organizaţiile neguvernamentale internaţionale Amnesty International şi Human Rights Watch au denunţat utilizarea bombelor cu submuniţie care au afectat civili în Ucraina.

Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan, a anunţat luni deschiderea "cât mai rapid posibil" a unei anchete asupra situaţiei din Ucraina.

Procurorul acestei instanţe create în 2002 pentru a judeca cele mai grave atrocităţi din lume s-a declarat "convins că există o bază rezonabilă pentru a crede că presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii au fost comise în Ucraina".

Referindu-se la Vladimir Putin, la generalii săi şi militarii ruşi în Ucraina, Dominic Raab a declarat la BBC că "există un risc real ca ei să sfârşească pe banca acuzaţilor unui tribunal de la Haga".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri