Construcţia unui gazoduct submarin între Norvegia şi Polonia, menit a reduce dependenţa Varşoviei de gazul rusesc, a fost reluată după ce fusese suspendată mult timp din motive ecologiste, a anunţat autoritatea daneză care gestionează infrastructura energetică, Energinet.

În 2021, o instanţă daneză, Comisia de recurs în privinţa mediului şi alimentaţiei, a anulat, în dorinţa de a proteja specii animale, permisul pentru lucrările pe cei 210 de kilometri ai porţiunii daneze din acest gazoduct din Marea Baltică, scrie Agerpres.

Gazoductul ar urma să garanteze Poloniei livrări de gaz norvegian, diversificând astfel aprovizionarea energetică a ţării.

În 2019, Polonia a anunţat că nu va mai prelungi după 2022 contractul său cu gigantul rus Gazprom, care acoperea atunci două treimi din consumul său de gaz.

"Agenţia daneză de protecţie a mediului a acordat un nou permis de mediu pentru gazoductul Baltic Pipe", a transmis Energinet într-un comunicat.

Acest "nou permis permite Energinet să înceapă lucrările de construcţie la părţile din proiect situate în Iutlanda de Est şi în partea vestică a insulei Fionia (centru), care au fost suspendate din mai 2021", a adăugat instituţia.

Energinet estimează o punere în funcţiune parţială a Baltic Pipe începând cu 1 octombrie 2022. Gazoductul ar urma să fie pe deplin operaţional la 1 ianuarie 2023, cu o capacitate de transport anuală de 10 miliarde de metri cubi de gaz.

Săptămâna trecută, din cauza invaziei ruse din Ucraina, Germania a suspendat punerea în funcţiune a controversatului gazoduct germano-rus Nord Stream 2 care leagă teritoriul său de Rusia prin Marea Baltică.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri