Responsabili ucraineni au confirmat în cursul nopţii de miercuri spre joi prezenţa armatei ruse la Herson, cel mare oraş din sudul ţării pe care Moscova a anunţat că l-a cucerit dimineaţă după lupte aprige, notează AFP, preluat de Agerpres.

Este cel mai mare oraş capturat de forţele ruse de la începutul invaziei în urmă cu şapte zile. Şeful administraţiei regionale, Ghenadi Lahuta, a îndemnat locuitorii pe reţeaua Telegram să stea acasă, spunând că "ocupanţii (ruşi) sunt în toate cartierele oraşului şi sunt foarte periculoşi".

La rândul său, primarul acestui oraş cu 290.000 de locuitori, Igor Kolihaev, a anunţat că a discutat cu "oaspeţi înarmaţi" într-o clădire a administraţiei din Herson, subînţelegând, fără a le numi, trupele ruseşti.

"Nu aveam arme şi nu suntem agresivi. Am arătat că lucrăm pentru a securiza oraşul şi încercăm să facem faţă consecinţelor invaziei", a spus el într-un mesaj pe Facebook.

"Întâmpinăm dificultăţi uriaşe cu colectarea şi înmormântarea morţilor, livrarea de alimente şi medicamente, colectarea gunoiului, gestionarea accidentelor", a continuat el.

El a dat asigurări că "nu le-a făcut nicio promisiune" ruşilor şi "pur şi simplu le-a cerut să nu se tragă în oameni", anunţând, de asemenea, o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii în oraş şi o restricţie a circulaţiei maşinilor.

"Până în prezent, totul este bine. Drapelul care flutură deasupra noastră este ucrainean. Şi pentru a rămâne aşa, aceste cerinţe trebuie îndeplinite", a adăugat el.

Armata rusă a anunţat miercuri dimineaţă că a pus mâna pe Herson, situat nu departe de Peninsula Crimeea anexată în 2014 de Moscova. Acest oraş-port şi periferiile sale au suferit bombardamente intense. Armata rusă a mai cucerit un alt port-cheie ucrainean, Berdiansk, şi atacă în prezent Mariupol, unde primarul Vadim Boicenko a spus că forţele ucrainene "au respins cu demnitate" atacurile.

"Astăzi a fost cea mai grea şi crudă zi a războiului de şapte zile. Astăzi au vrut doar să ne distrugă pe toţi", a spus el într-un videoclip pe Telegram, acuzând trupele ruse că "au tras în clădirile noastre rezidenţiale".

"Din păcate, infrastructura critică a fost din nou deteriorată. Suntem din nou fără lumină, fără apă, fără încălzire", a adăugat el.

Media ucrainene au raportat, de asemenea, moartea a opt persoane, printre care doi copii, în bombardamente la Izium, în regiunea Harkov din nordul ţării.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri