Ungaria nu se va opune sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei, unitatea blocului celor 27 fiind esenţială în contextul războiului din Ucraina, pe care Budapesta îl condamnă fără echivoc, a declarat premierul ungar Viktor Orban (foto), transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Premierul ungar a afirmat în interviul acordat portalului de ştiri mandiner.hu că relaţiile Ungariei cu Rusia au fost unele "echilibrate şi corecte" până foarte de curând, însă războiul a creat o situaţie nouă.

"Condamnăm atacul rus, întrucât s-a pornit un război împotriva Ucrainei", a spus Orban, insistând că "părţile trebuie să revină cât mai curând posibil la masa negocierilor".

"Întreaga Europă trebuie să lucreze pentru pace", a subliniat premierul ungar, menţionând că Ungaria nu se opune adoptării de sancţiuni împotriva Rusiei de către UE întrucât "unitatea blocului este esenţială în aceste momente".

El a adăugat însă că nu trebuie tăiate relaţiile cu Rusia şi în plan energetic.

"Ungaria şi UE vor continua să aibă interese şi după război", a notat premierul ungar. "Şi liderii UE au declarat că sancţiunile nu pot afecta livrările de energie din Rusia, pentru că acest lucru ar distruge economia europeană", a amintit el.

Viktor Orban a mai afirmat în interviu că Europa are nevoie de forţe şi de o industrie de apărare puternice, întrucât nu se mai poate baza doar pe SUA pentru securitatea sa, deşi alianţa cu Statele Unite trebuie menţinută. "Această provocare presupune cheltuieli militare semnificativ mai mari, adică, reducând deficitul şi datoria publică, trebuie să facem o excepţie cu politica de apărare", a explicat şeful guvernului ungar.

Sursa foto: Shutterstock / Alexandros Michailidis

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri