Ucraina se aşteaptă la o nouă rundă de negocieri cu Rusia, a treia la număr, în acest weekend, a declarat unul dintre negociatorii ucraineni, Mihailo Podoliak, consiler al şefului administraţiei prezidenţiale.

"A treia etapă ar putea avea loc mâine sau poimâine, suntem în contact permanent", a indicat el într-o conferinţă de presă la Lviv, în vestul Ucrainei, precizând că ucrainenii nu aşteaptă decât acordul ruşilor pentru a reveni la masa negocierilor, scrie Agerpres.ro.

Rusia şi Ucraina au convenit seara, la a doua rundă de negocieri, crearea de culoare umanitare pentru evacuarea populaţiei în sectoarele unde se duc lupte şi un armistiţiu temporar, dar care se va aplica numai în respectivele zone.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri