Premierul israelian Naftali Bennet s-a întâlnit la Kremlin cu preşedintele rus Vladimir Putin, o întâlnire misterioasă în plin Sabat evreiesc (ziua odihnei săptămânale instituită de religia iudaică - n.r.), care continuă să fie învăluită în secret, scrie agenţia de presă israeliană TPS.

Bennett a decolat chiar de Sabat, dimineaţa devreme, către Moscova la bordul unui avion folosit de obicei de Mossad, agenţia de informaţii externe a Israelului, după ce vorbise cu Putin, a doua oară într-o săptămână, scrie Agerpres.ro.

Ministrul construcţiilor şi locuinţelor Zeev Elkin, care are o experienţă semnificativă în întâlnirile cu Putin, a fost şi el prezent la întrevedere şi a ajutat la translaţie. Elkin s-a întâlnit cu ambasadorul rus în Israel. După ce ambasadorul ucrainean în Israel a cerut o reuniune de urgenţă, Elkin l-a invitat la cină la el acasă, vineri seară.

În vizita sa la Moscova, Bennett a mai fost însoţit şi de consilierul pe probleme de securitate naţională şi director al Consiliului Securităţii Naţionale, Eyal Hulata, şi de consilierul diplomatic Shimrit Meir.

Ministrul apărării Benny Gantz, şeful diplomaţiei Yair Lapid şi ministrul finanţelor Avigdor Liberman au fost puşi la curent în avans cu privire la călătoria lui Bennett.

Vezi și: LIVE UPDATE | Ziua 11 de război: Cele mai importante evenimente (wall-street.ro)

Bennett a vorbit și cu Zelenski

După întâlnirea cu Putin de la Kremlin, Bennett a vorbit de două ori cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu şeful statului francez Emmanuel Macron.

Consilierul de presă al lui Zelenski, Serghei Nikiforov, a declarat că "nimic nou nu a rezultat în urma reuniunii" de la Kremlin şi că Kievul aşteaptă o întâlnire directă între Zelenski şi Putin.

Apoi, Bennett a zburat la Berlin pentru a-l întâlni pe cancelarul german Olaf Scholz. Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, a declarat că, în discuţia de 90 de minute, accentul a fost pus pe rezultatele convorbirilor pe care Bennett le-a avut cu Putin la Moscova.

Scholz şi Bennett au căzut de acord să rămână în contact strâns şi s-au angajat să acţioneze pentru încheierea conflictului din Ucraina cât mai repede cu putinţă, potrivit lui Hebestreit.

Bennett s-a întors în Israel la primele ore ale zilei de duminică.

Conţinutul şi rezultatul navetei diplomatice a lui Bennett încă nu sunt cunoscute, remarcă TPS.

Trei ore de discuții cu Putin

Potrivit unei surse din Ierusalim, întrevederea lui Bennett cu Putin a durat circa trei ore şi a fost coordonată cu SUA, Germania şi Franţa, pe fondul menţinerii unui dialog constant cu Ucraina.

Bennett a vorbit cu Putin despre situaţia comunităţilor israeliene şi evreieşti ca urmare a conflictului din Ucraina şi despre progresele negocierilor pe teme nucleare de la Viena. Bennett a exprimat opoziţia Israelului privind revenirea la acordul nuclear cu Iranul, potrivit sursei citate.

O altă sursă de la Washington a declarat că Bennett a vorbit vineri cu consilierul pe probleme de securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, şi l-a informat că va zbura la Moscova a doua zi pentru o întâlnire cu Putin. Bennett nu a cerut acordul părţii americane, ci doar a informat Casa Albă, iar Sullivan nu a avut nimic de obiectat, dar nici nu a părut încântat de idee, potrivit sursei citate.

Care sunt șansele ca Bennett să îl convingă pe Putin

Oficiali ai Casei Albe au adus clarificări şi au spus că sunt sceptici în legătură cu şansele lui Bennett de a-l influenţa pe Putin, potrivit sursei citate.

Nu este clar de ce Bennett, evreu practicant, a simţit nevoia urgentă să zboare sâmbătă la Moscova, remarcă TPS.

Majoritatea comentatorilor au declarat că acţiunile lui Bennett sunt îndrăzneţe, dar foarte riscante.

La nivel diplomatic, Israelul a încercat să păstreze o linie aparent neutră şi să nu se facă prea mult remarcat, dând dovadă de un oarecare sprijin pentru Ucraina şi aliniindu-se cu Occidentul, încercând totodată să nu înfurie Moscova, cu care are relaţii şi cu care îşi coordonează acţiunile militare împotriva ţintelor teroriste în interiorul Siriei.

Potrivit TPS, Israelul a condamnat anemic invazia Rusiei în Ucraina, acuzând-o de gravă încălcare a ordinii internaţionale, dar nu şi a dreptului internaţional.

Israelul nu a anunţat deocamdată niciun fel de sancţiuni împotriva Rusiei. Bennett a declarat de mai multe ori că executivul pe care îl conduce "adoptă o politică măsurată şi responsabilă" faţă de criza din Europa.

Sursa foto: נפתלי בנט - Naftali Bennett/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri