Orice ţară care îşi pune la dispoziţia Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.

"Folosirea reţelelor de aerodromuri ale acestor ţări pentru a primi avioane militare ucrainene şi utilizarea lor ulterioară împotriva forţelor armate ruse pot fi considerate o implicare a acestor stare în conflictul armat", a subliniat Konaşenkov, citat de agenţia de presă Interfax, potrivit Agerpres.ro.

Amenințarea vine în contextul în care prin Polonia și România, țări direct vecine cu Ucraina, sunt așteptate să fie transportate ajutoarele militare din partea Vestului, nefiind specificat pe ce cale se fac aceste transporturi - aeriană sau la sol, scrie Hotnews.ro.

Recent, România a returnat Ucrainei avionul de vânătoare Suhoi Su-27 în urmă cu câteva zile după ce aterizase pe aeroportul din Bacău.

Amenințarea că statele care oferă aeroporturile ca ajutor Ucrainei ar fi considerate beligerante vine după ce chiar președintele rus Vladimir Putin a făcut ieri alte declarații tranșante privind discuțiile ca NATO să creeze o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei.

Sursa foto: Forțele Aeriene Române/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri