Biroul permanent al Senatului a aprobat, luni, acordarea a cinci zile libere pe lună angajaţilor acestui for legislativ dacă se implică în activităţi de voluntariat în beneficiul refugiaţilor ucraineni.

Propunerea a fost făcută de senatorul PNL Alina Gorghiu.

"Contextul pandemic din ultimii doi ani, dar mai ales agresiunea militară demarată împotriva Ucrainei de către Rusia, joi, 24 februarie 2022, au subliniat importanţa coordonării capacităţilor de intervenţie şi asistenţă ale statului român, societăţii civile şi organizaţiilor internaţionale, în vederea asigurării asistenţei umanitare, cât mai rapid şi mai eficient cu putinţă. În contextul explicit al tensiunilor curente din Ucraina, eforturile şi resursele Guvernului României au fost îndreptate preponderent către măsuri de sprijin ale refugiaţilor ucraineni, Ministerul Apărării susţinând că România este pregătită să primească peste 500.000 de refugiaţi din Ucraina", a evidenţiat Alina Gorghiu, în documentul transmis Biroului permanent.

Ea a subliniat că, din cauza fluxului continuu de refugiaţi şi al numărului ridicat al acestora, serviciile de asistenţă în centrele de primire a refugiaţilor trebuie acordate fără întrerupere, în acest moment existând o criză a resurselor umane la nivelul autorităţilor, iar acestea au venit cu apeluri către cetăţenii care doresc să se implice prin donaţii, dar şi ca voluntari.

"Senatul României să vină în sprijinul autorităţilor, în această perioadă de criză umanitară, prin oferirea de zile libere angajaţilor care doresc să se implice în activităţile de voluntariat dedicate asistenţei şi preluării refugiaţilor. Angajaţii Senatului care vor desfăşura activităţi de voluntariat vor putea beneficia de maxim cinci zile libere plătite pe lună, pe perioada crizei umanitare generate de atacurile militare din Ucraina. Zilele libere vor fi acordate în baza unui document doveditor al activităţii de voluntariat desfăşurate care va fi decis în urma consultărilor cu autorităţile locale", se mai arată în documentul aprobat.

Secretariatul General al Senatului va lua legătura cu autorităţile competente, Prefectura, primăriile de sector, pentru a obţine informaţii legate despre centrele de primire a refugiaţilor de pe teritoriul Capitalei şi a primi datele de contact ale coordonatorilor.

Informaţiile despre centrele din Capitală pentru primirea refugiaţilor vor fi furnizate tuturor angajaţilor Senatului printr-o campanie internă de informare, prin intermediul căreia se va face un apel la solidaritate şi implicare în vederea colaborării în această acţiune umanitară.

"Prezenta propunere va contribui semnificativ la creşterea imaginii instituţiei Senatul României, demersul reprezentând dovada solidarităţii, unităţii şi implicării la toate nivelurile. Implementarea acestei măsuri va marca o premieră în activitatea instituţiei şi va contribui, la nivel extern, la poziţionarea instituţiei ca o instituţie deschisă, ce este mereu aproape de oameni şi care răspunde rapid în situaţii de criză. De asemenea, la nivel intern măsura va transmite şi sublinia în cultura organizaţională valori precum implicare civică, solidaritate, generozitate şi unitate", se menţionează în documentul aprobat.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri