Vânzarea de valute străine va fi suspendată până pe 9 septembrie, a anunţat într-un comunicat de presă Banca Centrală a Rusiei, lovită de sancţiuni occidentale fără precedent din cauza ofensivei ruse în Ucraina.

Între 9 martie şi 9 septembrie 2022,"băncile nu vor putea vinde valută străină cetăţenilor", se arată în comunicat, care adaugă că ruşii vor putea, totuşi, să schimbe valută străină în ruble în această perioadă, scrie Agerpres.ro.

Retragerea de numerar din conturile în valută deschise în băncile ruseşti va fi limitată la 10.000 de dolari americani până pe 9 septembrie, restul putând fi retras doar în ruble la cursul de schimb curent, potrivit aceleiaşi surse.

Retragerile pot fi efectuate numai în dolari americani şi doar la casierie, indiferent de moneda contului, se arată în comunicat, care menţionează că intervalul de timp pentru orice astfel de tranzacţii ar trebui să fie "de câteva zile".

Rubla a doborât noi recorduri istorice de depreciere faţă de monedele occidentale, în contextul în care Rusia este lovită de sancţiuni occidentale fără precedent, care au vizat în special Banca Centrală şi cele mai mari bănci ale ţării.

Economia rusă a suferit o nouă lovitură, după ce preşedintele american Joe Biden a anunţat un embargo asupra importurilor de petrol şi gaze din Rusia.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri