Într-o mișcare surpriză semnalată de Reuters, conform unor mesaje interne ale companiei Meta, rețeaua de socializare va permite, temporar, postări care incită la ură împotriva invadatorilor ruși și a lui Vladimir Putin însuși, inclusiv în România.

Meta va permite, conform Reuters, inclusiv postări în care se cere moartea lui Alexander Lukashenko, președintele Belarusului.

"Ca urmare a invaziei ruse în Ucraina, am efectuat schimbări schimbări temporare care vor permite forme de exprimare ce ar contraveni, în mod normal, politicii noastre privind violența de limbaj", a declarat un reprezentant Meta, conform aceleiași surse. "Cu toate acestea, nu vom permite apeluri la violență împotriva civililor ruși".

Cu toate acestea, acest gen de postări vor fi permise numai dacă nu includ indicatori preciși cu privire la executarea efectivă a amenințărilor, cum ar fi targetarea locației.

Mai mult, într-o reacție la articolul Reuters, ambasada Rusiei în Statele Unite a cerut Washingtonului să oprească "activitățile extremiste" ale Meta.

Reamintim faptul că rețeaua de socializare a fost interzisă în Rusia la începutul acestei luni.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri