Roman Abramovici fuge de sancțiuni și ar putea să fi ajuns deja la Moscova, iar iahturile sale de un miliard de lire sterline se îndreaptă către apele sigure ale Turciei, după ce UE a decis să-l pedepsească pe proprietarul clublui Chelsea în privința Ucrainei și se confruntă cu restrângerea paradisurilor fiscale în care își ține 12 miliarde de lire sterline.

„Oligarhul miliardar arăta cenușiu, obosit și slab când părea să fugă din Tel Aviv cu avionul său privat ieri la prânz – la doar câteva ore după ce Israelul a declarat că nu va fi un loc sigur pentru oligarhii sancționați”, potrivit publicației britanice Daily Mail.

Proprietarul clubului de fotbal Chelsea a fost fotografiat în lounge-ul VIP al aeroportului Ben Gurion, uitându-se atent la telefonul său, cu o mască de față trasă peste bărbie, cu puțin timp înainte ca avionul să decoleze spre Turcia. Cu o zi în urmă, același avion a decolat spre Rusia, aterind la Moscova în jurul orei 3 dimineața, ora Marii Britanii.

Un documentar BBC Panorama l-a acuzat că este „omul cu banii al lui Putin” și a spus că a descoperit noi dovezi despre presupusele tranzacții corupte care i-au făcut averea gigantică. Un expert a susținut că a „furat miliarde” de la contribuabilii ruși. Avocații săi insistă că nu există niciun temei pentru a pretinde că ar fi strâns banii prin activități penale.

Uniunea Europeană intenționează să îl sancționeze pe magnat, iar publicația Politico, care spune că a văzut o schiță a documentului, susține că Abramovici se bucură de „acces privilegiat” la Vladimir Putin și că aceste „relații foarte bune” își acoperă propriile buzunare în industrii care ofereau „o sursă substanțială de venituri” Kremlinului, ajutând Moscova să-și finanțeze invazia Ucrainei.

Regatul Unit l-a sancționat săptămâna trecută pentru că guvernul britanic a bănuit că Evraz, gigantul oțel pe care îl controlează, ar fi furnizat oțel pentru a produce armata de tancuri a lui Putin.

Astăzi, super-iahtul său Solaris, de 445 de milioane de lire, sterline navighează pentru a rămâne în apele internaționale, după ce a fugit din apele Muntenegrului pentru Turcia, fiindcă ce națiunea balcanică a promis că va reflecta la aplicarea sancțiunilor propuse de UE. Personalul de la Marina Porto Montenegro, în orașul de coastă Tivat, a recunoscut că i s-a spus să pună mâna pe ambarcațiune dacă aceasta va fi acostat.

Sursa foto: Chelseafc.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri