Ambasadorul Chinei în SUA, Qin Gang, a declarat că ţara sa nu trimite "arme şi muniţie" nici Rusiei, nici Ucrainei, pe fondul zvonurilor privind un presupus sprijin al Beijingului faţă de invazia rusă, transmite agenția EFE, citată de Agepres.

"Există multă dezinformare cu privire la sprijinul militar al Chinei pentru Rusia. Dezminţim. Ceea ce trimite China sunt medicamente şi saci de dormit. Nu trimitem nici arme şi nici muniţii niciuneia dintre părţi", a dat asigurări diplomatul chinez într-un interviu acordat duminică postului CBS.

Totodată, Qin Gang a subliniat că ţara sa "este împotriva războiului" şi că va face "tot ceea ce este nevoie pentru a detensiona această criză", cu toate că a refuzat să condamne invazia, notează EFE.

Preşedintele american Joe Biden a avertizat vineri într-o videoconferinţă cu omologul său chinez Xi Jinping cu privire la "consecinţele" la care se expune China dacă oferă "sprijin material" Rusiei în invazia acestei ţări asupra Ucrainei.

Ambasadorul Qin Gang a calificat conversaţia dintre cei doi lideri drept "sinceră, profundă şi constructivă", şi în timpul căreia Xi "a spus foarte clar" că Beijingul "mizează pe pace şi se opune războiului".

Întrebat care este motivul pentru care China nu condamnă deschis invazia, Qin Gang a calificat drept "naivă" convingerea că "condamnările rezolvă problema" şi a pledat pentru "diplomaţie".

Solicitat să răspundă dacă China oferă susţinere financiară Rusiei în invazia acestei ţări împotriva Ucrainei, Qin Gang s-a limitat să spună că ambele ţări menţin "o cooperare comercială, economică, financiară şi energetică normală".

Totodată, diplomatul chinez a apreciat că "relaţia de încredere" dintre Rusia şi China pune Beijingul într-o "poziţie unică pentru a putea media" în soluţionarea conflictului.

"China este parte a soluţiei, nu parte a problemei", a insistat el.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri