Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că vede posibil un acord între Rusia şi Ucraina pentru a se pune capăt campaniei militare ruse din această ţară, întrucât - consideră el - se pare că Occidentul e mai dispus să-şi recunoască greşelile, informează EFE, citată de Agerpres.

'În orice caz, văd că există oportunităţi pentru un acord, întrucât partenerii noştri occidentali încep să înţeleagă greşelile grave făcute de-a lungul multor ani, deşi poate nu o vor spune cu voce tare, din motive de înţeles', a afirmat Lavrov într-un interviu pentru mass-media sârbe.

Rusia, a subliniat Serghei Lavrov, nu este interesată în participarea reprezentanţilor Occidentului la actualele negocieri cu Ucraina, subliniind că occidentalii au avut deja o şansă în 2014, când revoluţia din Maidan (Piaţa Independenţei din Kiev) l-a răsturnat pe preşedintele Viktor Ianukovici, şi în 2015, când au fost semnate Acordurile de Pace de la Minsk.

"În prezent ei ne spun: 'Daţi o şansă diplomaţiei!'. Bineînţeles că vrem să dăm o şansă diplomaţiei, motiv pentru care am convenit să reluăm discuţiile la Istanbul. Dar există multe exemple când colegii noştri occidentali au distrus realizările diplomaţiei", a susţinut şeful diplomaţiei ruse.

"Acum nu ne mai putem încrede în ei", a spus Lavrov, nefiind clar dacă se referă la Occident sau la ucraineni.

Ministrul rus de externe a evocat faptul că, în februarie în 2014, Uniunea Europeană s-a prezentat drept garant al acordurilor dintre preşedintele Ucrainei de la acea vreme şi opoziţie, fapt pe care l-a calificat drept un 'summit al diplomaţiei'.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri