Aceeaşi instanţă din Moscova care săptămâna trecută a interzis Facebook şi Instagram în Rusia declară acum că cetăţenii ruşi pot folosi platformele social media atât timp cât activităţile sunt legale, notează luni DPA, citată de Agerpres.

La data de 21 martie, Tribunalul Tverskoi a interzis platformele ca fiind organizaţii "extremiste" după o cerere a procurorului general. Compania-mamă Meta a fost acuzată, de altfel, că nu a eliminat apelurile la violenţă împotriva trupelor ruse în Ucraina.

Chiar înainte de interdicţie, cele două platforme fuseseră blocate oficial pentru utilizatorii din Rusia, deşi acestea au rămas accesibile totuși prin utilizarea de servicii VPN (Virtual Private Network - reţea virtuală privată n.r.).

Dar instanţa menționată a oferit un fel de clarificare, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă TASS.

"Aceste măsuri de protecţie judiciară nu limitează utilizarea de produse software ale Meta de către persoane fizice şi juridice care nu participă la activităţi interzise de lege", se arată în decizia tribunalului, potrivit TASS.

Membri ai parlamentului rus au declarat recent că nu intenţionează să adopte o interdicţie generală a utilizării de VPN-uri.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri