Preşedintele SUA, Joe Biden, a discutat cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski despre capacităţi militare "suplimentare" necesare pentru a ajuta armata ucraineană "să-şi apere ţara", a declarat Casa Albă, potrivit AFP, citată de Agepres.

"Liderii au evocat modul în care SUA lucrează zi şi noapte pentru a răspunde principalelor solicitări făcute de Ucraina în materie de ajutor de securitate", precum şi "eforturile persistente întreprinse de SUA şi aliaţii şi partenerii lor pentru a identifica capacităţi suplimentare de a ajuta armata ucraineană în apărarea ţării sale", a afirmat executivul american într-un comunicat după o convorbire de 55 de minute între cei doi preşedinţi.

Preşedinţia americană a adăugat că cei doi lideri au subliniat impactul "hotărâtor" al armelor furnizate de americani asupra desfăşurării conflictului.

"Între altele, preşedintele Biden l-a informat pe preşedintele Zelenski că SUA intenţionează să acorde guvernului ucrainean 500 milioane de dolari ca ajutor bugetar direct", a precizat Casa Albă.

Şeful statului ucrainean a indicat la rândul său pe Twitter că "şi-a prezentat propria analiză asupra situaţiei de pe câmpul de luptă şi de la masa negocierilor", la o zi după o nouă rundă de convorbiri între Kiev şi Moscova.

"Am vorbit despre sprijinul defensiv specific, despre un nou pachet de sancţiuni sporite şi despre ajutorul macrofinanciar şi umanitar", a adăugat el.

Rusia, care şi-a început la sfârşitul lunii februarie invazia în Ucraina, şi-a înmulţit în ultimele zile semnalele contradictorii asupra planurilor sale militare şi a intenţiilor sale diplomatice.

Kremlinul a apreciat miercuri că nu a existat un "progres" în negocierile între beligeranţi la Istanbul, risipind astfel speranţele generate de alte declaraţii mult mai pozitive făcute marţi de responsabili ruşi.

Autorităţile ucrainene, la rândul lor, au acuzat miercuri Rusia că a bombardat un centru al Crucii Roşii din Mariupol şi oraşul Cernigov.

Nici Kievul, nici Washingtonul nu au acordat de altfel prea mult credit recentelor anunţuri ale Rusiei, care promitea "să-şi reducă radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernigov" şi că se va concentra doar asupra zonei Donbas, în estul Ucrainei.

Sursa foto: Facebook / Președinția Ucrainei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri