Statele Unite sunt favorabile stabilirii unor baze militare americane pe flancul estic al NATO, dar doresc să evite staţionarea permanentă acolo a soldaţilor americani, preferând desfăşurarea lor prin rotaţie, a declarat la o audiere în Camera Reprezentanţilor şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley, relatează AFP, citată de Agerpres.

''Opinia mea ar fi crearea de baze permanente, dar fără staţionarea trupelor în permanenţă. Obţinem efectul permanenţei prin desfăşurarea de rotaţii în permanenţă'', a explicat responsabilul militar american, subliniind că astfel armata americană nu va avea nevoie să construiască pentru familiile soldaţilor locuinţe, şcoli, magazine etc.

''Şi cred că mulţi dintre aliaţii noştri europeni, în special statele baltice, Polonia sau România, sunt foarte dornici să stabilească baze permanente'' pentru forţele americane, a adăugat şeful Statului Major al SUA. ''Ei le vor construi, ei vor plăti pentru ele, etc'', a precizat Mark Milley.

Chestiunea creării de baze militare americane permanente în Europa de Est, devenită urgentă după invazia Rusiei în Ucraina, va fi discutată la summitul NATO din luna iunie, a confirmat responsabilul Pentagonului.

Statele Unite au circa 67.000 de soldaţi staţionaţi în permanenţă în Europa, mai ales în Germania, Regatul Unit şi Italia. Ei vin împreună cu familiile lor pentru o misiune de doi sau trei ani, iar în bazele gestionate de armata americană dispun de locuinţe, şcoli, spitale şi chiar supermarketuri de unde se pot aproviziona cu produse americane.

Sursa foto: Shutterstock / Max.Ku

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri