Rusia s-ar putea afla, în teorie, în incapacitate de plată (default), dar aceasta ar fi o situaţie artificială, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce Ministerul rus de Finanţe a decis să facă în ruble plăţile pentru două obligaţiuni denominate în dolari, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Nu există motive pentru o incapacitate de plată reală, Rusia are toate fondurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile, dar va continua să-şi plătească în ruble datoria externă, în timp ce rezervele valutare rămân blocate în urma sancţiunilor occidentale, a adăugat Peskov.

Ministerul rus de Finanţe a anunţat că a trebuit să plătească ruble deţinătorilor celor două obligaţiuni denominate în dolari, scadente în 2022 şi 2042, deoarece o bancă străină a refuzat să proceseze ordinul de plată al Rusiei, de 649,2 milioane de dolari, pentru cei care deţin datoria sa.

Rusia ar putea lua în considerare să permită deţinătorilor străini ale bondurilor scadente în 2022 şi 2042 să convertească plăţile în ruble în valută după ce accesul Moscovei la rezervele sale valutare se va restabili, a informat Ministerul rus de Finanţe.

Analiştii urmăresc cu atenţie dacă Rusia îşi poate achita datoria externă după ce a fost sancţionată în urma invadării Ucrainei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri