Vladimir Putin a făcut apel la reorientarea exporturilor energetice ruseşti din Europa spre Asia, din cauza crizei provocate de ofensiva sa în Ucraina, acuzându-i pe europeni că "destabilizează piaţa" dorind să renunţe la hidrocarburile ruse

"Se va pleca de la principiul că, în viitor, livrările către Vest vor scădea", a spus preşedintele rus la o reuniune guvernamentală consacrată sectorului energiei în contextul sancţiunilor internaţionale. Trebuie, deci, "să reorientăm exporturile noastre spre pieţele din sud şi est care cresc rapid", a adăugat el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

"Ţările europene vorbesc constant despre renunţarea la aprovizionările ruseşti şi, făcând acest lucru, destabilizează piaţa şi fac să crească preţurile", a acuzat preşedintele rus.

"Tentativele ţărilor occidentale de a-i înlătura pe furnizorii ruşi, de a înlocui resursele noastre energetice cu aprovizionări alternative, vor afecta inevitabil ansamblul economiei mondiale", a avertizat Vladimir Putin, dând asigurări că "consecinţele unui astfel de demers pot deveni foarte dureroase, şi în primul rând pentru iniţiatorii unei astfel de politici".

Acest apel al preşedintelui rus de a dezvolta noi pieţe pentru energiile fosile ruseşti - un "viraj spre Asia" început în urmă cu mai mulţi ani - are loc în contextul în care europenii intenţionează să extindă sancţiunile împotriva hidrocarburilor Moscovei drept reacţie la intervenţia sa militară în Ucraina.

Petrolul şi gazul ruseşti care continuă să curgă spre Europa, prima piaţă pentru Rusia, asigură importante venituri Moscovei.

Putin nu a precizat la ce ţări se gândeşte, dar China, al cărei apetit pentru pentru hidrocarburi nu încetează să crească, este frontalieră cu Rusia. Beijingul are totuşi reputaţia unui negociator dificil, iar Rusia încearcă să vadă dincolo de acest vecin, comentează France Presse.

Un embargo eventual asupra gazului rusesc face obiectul unor discuţii aprige între statele membre UE, Germania fiind unul dintre principalii opozanţi ai unei opriri imediate a acestor importuri, de care este foarte dependentă.

UE, SUA şi Japonia au anunţat un embargo asupra cărbunelui rusesc şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că va propune obiectivul unei independenţe a UE faţă de energiile fosile ruseşti până în 2027.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri