Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a anunţat că pregăteşte un pachet de ajutoare în valoare de 170 de miliarde de dolari pe o perioadă de 15 luni pentru a ajuta ţările să facă faţă crizelor multiple, inclusiv cea alimentară şi umanitară provocată de războiul din Ucraina, informează AFP, citată de Agerpres.

"Pregătim un răspuns continuu, date fiind crizele multiple" din lume, a declarat David Malpass presei la lansarea reuniunilor de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale. Preşedintele Băncii Mondiale a evocat în special insecuritatea alimentară şi criza refugiaţilor legate de războiul din Ucraina.

"Pe parcursul următoarelor săptămâni intenţionez să discut cu consiliul nostru de administraţie un nou pachet de circa 170 de miliarde de dolari pe o perioadă de 15 luni pentru a acoperi perioada aprilie 2022 - iunie 2023", a precizat Malpass. Obiectivul este de a "angaja circa 50 de miliarde de dolari din această sumă în cursul următoarelor trei luni", a menţionat el.

În 2020, BM a dat un ajutor similar pentru țările afectate de pandemie

Consiliul de administraţie al Băncii Mondiale a aprobat în 2020, în mod similar, deblocarea a 157 de miliarde de dolari pentru a răspunde crizei provocate de pandemie, a amintit David Malpass.

Acesta şi-a exprimat, pe de altă parte, preocuparea faţă de nivelul de îndatorare al statelor sărace. "Ne aşteptăm ca criza datoriei să continue să se agraveze în acest an", a spus Malpass, subliniind că statele sărace sunt supuse unor "grave tensiuni financiare".

Citește și: Banca Mondială: Războiul din Ucraina e o frână în economia României

În total, 60% din ţările cu venituri reduse sunt deja supraîndatorate sau prezintă un risc ridicat de supraîndatorare.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri