Paza de coastă din Grecia a anunţat că a arestat un petrolier rusesc în largul insulei Evia, în cadrul sancţiunilor aplicate Rusiei de Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Luna aceasta, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, UE a interzis accesul navelor ruseşti în porturile europene, cu câteva excepţii, conform Agerpres.ro.

Petrolierul de 115.500 tdw Pegas, sub pavilion rusesc, cu un echipaj de 19 ruşi, a fost reţinut lângă Karystos, pe coasta de sud a insulei Evia, vecină cu partea continentală a Greciei. Nu este clar cui îi este închiriat petrolierul deţinut de compania rusă Transmorflot.

Pegas, redenumit Lana luna trecută, raportase o problemă la motoare şi se îndrepta spre peninsula greacă Peloponez pentru descărcarea ţiţeiului în alt petrolier, însă condiţiile meteo dificile au impus ancorarea în largul portului Karystos, arată Athens News Agency, preluată de Reuters.

Un reprezentant al pazei de coastă a precizat că încărcătura navei nu a fost confiscată.

Grupul american de promovare United Against Nuclear Iran (Uniţi împotriva Iranului nuclear, UANI), care monitorizează cu ajutorul navelor şi al sateliţilor traficul petrolier legat de regimul de la Teheran, afirmă că Pegas a încărcat circa 700.000 de barili de ţiţei din insula iraniană Sirri, în 19 august anul trecut. Ulterior, petrolierul a încercat să descarce într-un port din Turcia, apoi s-a îndreptat către Grecia.

Ambasada rusă la Atena a comunicat pe Twitter că are în atenţie cazul şi este în contact cu autorităţile elene.

Un oficial din ministerul grec al transportului maritim a confirmat că arestarea a avut loc conform sancţiunilor UE.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri