Un depozit de arme situat într-un sat din Rusia în apropierea frontierei cu Ucraina a fost cuprins de flăcări în această, a afirmat guvernatorul local.

''Conform unor informaţii preliminare, un depozit de muniţii era în flăcări în apropiere de satul Staraia Nelidovka'', la 20 de kilometri de frontiera ucraineană, a indicat pe Telegram guvernatorul regiunii ruse Belgorod, Viaceslav Gladkov, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, incendiul este ţinut sub control şi nu există nicio victimă printre civili şi nici pagube la nivelul clădirilor rezidenţiale. Cauza incendiului nu a fost deocamdată identificată clar.

La rândul lor, guvernatorii regiunilor vecine Kursk şi Voronej, aflate de asemenea aproape de graniţa cu Ucraina, au declarat că apărarea antiaeriană a intrat în acţiune în cursul nopţii.

''Nu există nicio victimă sau distrugeri'', a declarat pe Telegram guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit.

Guvernatorul regiunii Voronej, Aleksandr Gusev, a afirmat că apărarea antiaeriană a ''distrus cu succes'' o dronă de recunoaştere, de mici dimensiuni, a cărei provenienţă nu a precizat-o.

Rusia a acuzat de mai multe ori forţele ucrainene că au efectuat lovituri pe teritoriul rus.

Luni, un incendiu a avariat un depozit de carburant situat în regiunea Briansk, vecină cu Ucraina.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri