O explozie urmată de un incendiu a avut loc, se pare, la bordul unei fregate ruseşti din proiectul 11356P de tip Burevestnik, care se afla în apropiere de Insula Şerpilor, relatează portalul Dumskaia.net din Odesa, citat de Agerpres.

Nave ruseşti de salvare din Crimeea au fost trimise în ajutorul fregatei în flăcări, zona unde a avut loc incidentul fiind survolată de avioane ruseşti, indică publicaţia ucraineană.

Nu se ştie clar ce a declanşat situaţia de urgenţă de la bordul navei ruseşti şi care fregată anume din componenţa Flotei ruse din Marea Neagră a fost afectată.

Primele informaţii despre o posibilă explozie pe această navă au apărut pe reţele de socializare încă de joi seara. Vineri, producerea incidentului a fost confirmată. Imagini din satelit arată un incendiu la bordul unei nave ruseşti în apropiere de Insula Şerpilor.

Potrivit unor informaţii preliminare, nava rusească ar fi fost lovită de o rachetă antinavală ucraineană Neptun.

Deputatul ucrainean Anatoli Goncearenko, originar din Odesa, afirmă pe contul său Telegram că a fost afectată fregata Amiral Makarov.

"Ştiţi, există un Amiral Makarov, el mai are un frate Amiral Essen. Omul şi nava. Iată că i s-a făcut foarte rău, zeul mării i-a pedepsit din nou pe ticăloşi", a scris el pe Telegram, potrivit Unian.

Potrivit lui Goncearenko, nava este grav avariată, dar a rămas deocamdată pe linia de plutire.

Armata ucraineană şi cea rusă nu au raportat oficial incidentul cu fregata Amiral Makarov.

"Amiral Makarov" este a treia fregată din proiectul 11356R aflată în serviciul Flotei ruse din Marea Neagră. Fregata face parte din Divizia a 30-a de nave de suprafaţă a marinei ruse.

Acest tip de navă este echipat cu sisteme de război electronic, rachete de croazieră Kalibr, rachete antinavale Onyx, sisteme de rachete BUK şi Igla-S, elicoptere Ka-27PL şi Ka-31, precum şi cu drone Orlan.

La 13 aprilie, s-a scufundat crucişătorul Moskva al Flotei ruse din Marea Neagră. Partea ucraineană susţine că nava s-a scufundat în urma lovirii cu o rachetă de tipul Neptun, dar partea rusă susţine că aceasta s-ar fi petrecut în urma unei explozii şi a unui incendiu declanşat la bordul vasului.

Ministerul rus al Apărării a recunoscut moartea unei singure persoane din echipajul de peste 500 de marinari de pe Moskva, indicând că 27 de marinari sunt daţi dispăruţi, iar 396 au fost evacuaţi, potrivit Radio Liberty (Radio Europa Liberă).

Conform unei evaluări preliminare a părţii ucrainene, Rusia a reuşit să salveze 58 de persoane din cei 510 membri ai echipajului crucişătorului Moskva.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri