Treisprezece ţări din UE se opun declanşării unei proceduri pentru schimbarea tratatelor europene, dorită de Parlamentul European, preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a face Uniunea mai eficientă, relatează AFP, preluat de Agerpres.

"Nu suntem favorabili unor tentative neanalizate şi premature vizând lansarea" unei astfel de proceduri, scriu aceste ţări, între care Polonia, România şi Finlanda, potrivit unui text difuzat luni pe Twitter de Suedia, de asemenea semnatară.

Cele 13 state membre susţin că "nu exclud nicio opţiune în acest stadiu" dar că vor să studieze mai întâi propunerile de reformă prezentate liderilor UE după dialogul cetăţenesc.

Difuzarea acestei scrisori comune coincide cu manifestările de Ziua Europei. Acestea au fost marcate cu discursuri în faţa Parlamentului European reunit la Strasbourg al preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care au spus că sunt de acord cu o revizuire a tratatelor pentru întărirea UE.

În această zi au fost înaintate oficial şi propunerile rezultate în urma Conferinţei privind viitorul Europei, un amplu exerciţiu de consultare cetăţenească de un an.

Anumite propuneri, precum acordarea dreptului de iniţiativă legislativă Parlamentului European, solicitat de acesta, sau extinderea competenţelor UE în materie de apărare sau de sănătate, presupun o schimbare a tratatelor.

Ţările care se opun acestei perspective atrag atenţia asupra riscului unei "pierderi de energie" şi estimează că o revizuire a tratatelor "nu a fost niciodată un obiectiv" al Conferinţei.

"Avem deja o Europă care funcţionează" după cum au arătat-o pandemia de COVID-19 şi răspunsul la invazia rusă în Ucraina şi "nu trebuie să ne grăbim pentru a face reforme instituţionale", avertizează ei.

Propunerile cetăţenilor "nu trebuie instrumentalizate", adaugă statele semnatare.

Textul a mai fost semnat de Danemarca, Malta, Republica Cehă, Slovenia, Bulgaria, Croaţia şi cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri