Rusia anunță un armistițiu la uzina siderurgică Azovstal, din Mariupol, pentru a putea fi evacuați ucrainenii care au fost răniți în timpul conflictelor militare declanșate de Rusia, în Ucraina. Anunțul a fost făcut de ministerul rus al Apărării.

„În data de 16 mai, în urma negocierilor cu reprezentanții militarilor ucraineni blocați pe teritoriul Uzinei Metalurgice Azovstal din Mariupol, s-a ajuns la un acord privind evacuarea răniților”, a declarat ministerul, scrie G4Media care citează agenția de presă RIA Novosti.

În zona uzinei din Mariupol a fost instituită o încetare a focului, pentru a se deschide un coridor umanitar prin care vor fi evacuați ultimii civili ucraineni care au rămas captivi. Printre aceștia se află și militari răniți care au fost transportați la o unitate medicală din Novoazovsk, Republica Populară Donețk, „pentru a li se oferi toată asistența necesară”, mai consemnează sursa citată.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri