Compania de stat rusă Gazprom a anunţat că sistează începând de sâmbătă furnizarea de gaze către Finlanda, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Partea rusă a luat decizia după ce firma de vânzare angro a gazelor Gasum, deţinută de statul finlandez, a refuzat să achite gazele în ruble, aşa cum pretinde Moscova.

Gazprom Export a cerut tuturor ţărilor europene plata în ruble ca reacţie la sancţiunile impuse Rusiei după invadarea Ucrainei.

Majoritatea contractelor de export-import al gazelor sunt încheiate în euro sau dolari, iar Rusia a întrerupt încă din aprilie livrările către Bulgaria şi Polonia, ţări care au refuzat să accepte noile condiţii de plată.

Finlanda importă din Rusia cea mai mare parte din gaze, însă acestea au o pondere de doar aproximativ 5% în consumul de energie.

"Este foarte regretabil că livrările de gaze conform contractului nostru de furnizare urmează să fie întrerupte", a declarat directorul general al Gasum, Mika Wiljanen. "Cu toate acestea, ne-am pregătit cu grijă pentru această situaţie şi am luat măsuri ca să nu existe perturbări în reţeaua de transport al gazelor; ne vom putea alimenta cu gaze toţi clienţii în următoarele luni", a arătat el într-un comunicat.

Retail jobs

Gazprom va întrerupe fluxul de gaze sâmbătă la ora 04.00 GMT.

Gasum, care avertizase de miercuri că ar putea rămâne fără gaze ruseşti, a afirmat că clienţii finlandezi vor primi în continuare gaze prin conducta BalticConnector, care face legătura cu Estonia.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri