Biserica Ortodoxă ucraineană, subordonată până în prezent Patriarhiei Ruse, a anunţat desprinderea de aceasta după ce Rusia a invadat Ucraina, declarându-şi "deplina independenţă" de autorităţile spirituale ruse, iniţiativă istorică, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Nu suntem de acord cu patriarhul Rusiei, Kirill, în ceea ce priveşte războiul în Ucraina", a explicat într-un comunicat Biserica Ortodoxă ucraineană, în finalul conciliului consacrat "agresiunii" ruse împotriva Ucrainei, pronunţând "deplina independenţă şi autonomie a Bisericii Ortodoxe ucrainene".

Ramura moscovită a Bisericii Ortodoxe din Ucraina era până în prezent subordonată patriarhului rus Kirill, care şi-a exprimat clar sprijinul pentru ofensiva preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina.

"Conciliul condamnă războiul, care este o încălcare a poruncii Domnului «Să nu ucizi!» şi îşi exprimă condoleanţele pentru toţi cei care suferă din cauza războiului", adaugă comunicatul.

Potrivit Bisericii Ucrainei, relaţiile sale cu conducerea sa moscovită erau "complicate sau inexistente" de când în Ucraina a fost declarată legea marţială.

Această iniţiativă este a doua schismă ortodoxă în Ucraina în ultimii ani. O parte a Bisericii ucrainene se desprinsese deja de Moscova în 2019 din cauza rolului jucat de Kremlin în această ţară.

Invazia decisă de Vladimir Putin şi sprijinul lui Kirill acordat războiului a plasat Biserica ucraineană încă ataşată Moscovei într-o situaţie din ce în ce mai dificil de susţinut.

Sute dintre preoţii săi au semnat recent o scrisoare deschisă cerând judecarea lui Kirill de către un tribunal religios din cauza poziţiilor adoptate de acesta faţă de conflict.

Ucraina este de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă Rusă, întrucât unele dintre cele mai importante mănăstiri ale acesteia sunt situate pe teritoriul ucrainean.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri