Peste 100 de membri ai Gărzii Naționale au fost concediați pentru că au refuzat să lupte în Ucraina, arată documente din instanță. Cazurile care implică Rosgvardia, cunoscută drept armata privată a lui Vladimir Putin, sunt cel mai clar semn de până acum al disidenței în rândurile rușilor, potrivit The Guardian.

Cazurile celor 115 membri ai Gărzii Naționale, o forță cunoscută și sub numele de Rosgvardia, au ieșit la iveală după ce o instanță locală rusă a respins un proces colectiv prin care aceștia au contestat demiterea lor.

Conform deciziei instanței, procesul a fost respins după ce judecătorul a stabilit că soldații au fost concediați pe bună dreptate pentru „refuzul de a îndeplini o misiune oficială” de a lupta în Ucraina și, în schimb, s-au întors la locul de muncă obișnuit.

Procesul a avut loc la Nalcik, capitala republicii Kabardino-Balkară din Caucazul rus, unde este sediul unității.

De la invazia de către Moscova a Ucrainei, armata rusă s-a confruntat cu numeroase probleme.

Pentagonul a declarat în această lună că are „rapoarte” conform cărora „ofițeri de grad mediu de la diferite niveluri, chiar și până la nivel de batalion”, „fie au refuzat să se supună ordinelor” fie nu le respectau.

Retail jobs

Andrei Sabinin, avocatul care i-a reprezentat pe cei 115 militari, a spus că decizia instanței a fost „fără precedent” dată fiind complexitatea cazului.

„Exprim îndoielile cu privire la corectitudinea procesului în ansamblu, deoarece clienților mei li s-a refuzat să cheme anumiți martori și mai multe documente au fost respinse de instanță”, a spus avocatul.

Potrivit lui Sabinin, comandanții unității Rosgvardia au oferit soldaților opțiunea de a nu lupta, iar demiterea lor a fost ilegală.

Rusia a creat Rosgvardia, o forță militarizată separată de armată, pentru a lupta împotriva terorismului și a menține ordinea publică. De la înființarea sa, membrii Rosgvardia, care este adesea denumită „armata privată” a lui Vladimir Putin, au fost implicați în cea mai mare parte în represiunile împotriva protestelor pașnice antiguvernamentale.

Citeste si:
Rusia, câștig de 93 mld. € din exportul de combustibili în 100 de...
Rusia a câștigat 93 miliarde...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri