Unul dintre negociatorii ruşi privind conflictul din Ucraina a declarat pentru agenţia Ria Novosti că teritoriile ucrainene cucerite militar de Rusia ar putea organiza referendumuri încă din iulie în vederea unei anexări, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Nu vreau să prezic (...), dar cred că teritoriile eliberate vor organiza un referendum mai mult sau mai puţin în acelaşi timp, ceea ce este logic'', a spus Leonid Sloutski, preşedintele comisiei de afaceri externe a Camerei inferioare a parlamentului rus.

''Contez pe faptul că se poate desfăşura în iulie'', a adăugat acest oficial care aparţine delegaţiei ruse la negocierile de pace cu Ucraina care sunt suspendate de săptămâni.

Rusia numeşte ''teritorii eliberate'' regiunile ucrainene pe care le ocupă împreună cu aliaţii săi separatişti.

Este vorba despre autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk, a căror independenţă a fost recunoscută de Moscova şi ai căror lideri aspiră să se alăture Rusiei, dar şi regiunile Herson şi Zaporijjia, din sudul Ucrainei, pe care armata rusă le-a cucerit în mare măsură de la sfârşitul lunii februarie.

Acolo au fost impuse administraţii pentru, de exemplu, a introduce rubla rusă ca monedă, a acorda cetăţenie rusă locuitorilor sau chiar pentru a instala reţele de comunicaţii ruse.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a insistat că locuitorii acestor patru teritorii ''trebuie să poată alege viitorul''.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri