Forţele antiaeriane ruse au doborât zeci de arme livrate Ucrainei de alte state şi "le sparg ca pe nuci", a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit unui scurt fragment dintr-un interviu al său pentru postul de televiziune "Rossia-1".

Agenţia de presă rusă RIA Novosti, care a difuzat prima aceste afirmaţii, a citat răspunsul lui Vladimir Putin la o întrebare referitoare la armele livrate Ucrainei de alte ţări. Potrivit lui Putin, Rusia se descurcă fără probleme cu aceste arme şi a distrus deja zeci dintre ele.

Chiar dacă tipul exact de arme nu a fost precizat în fragmentul difuzat sâmbătă, Rusia a susţinut de mai multe ori că a distrus atât aeronave, cât şi rachete lansate de Ucraina, scrie Agerpres.ro.

Prima parte a interviului lui Putin a fost difuzată vineri şi încă una va fi difuzată duminică, potrivit TASS. În anunţul postului de televiziune se spune că Putin va răspunde la întrebări legate de livrările de arme din SUA pentru Ucraina.

Rusia a lansat la 24 februarie o vastă ofensivă împotriva Ucrainei, justificând-o prin necesitatea de a proteja de un pretins "genocid" populaţia rusofonă din Donbas, regiune din estul ţării, controlată parţial din 2014 de separatişti proruşi, pe care Moscova i-a susţinut de la început.

Potrivit Moscovei, este vorba de "denazificarea" puterii ucrainene, a cărei politică prooccidentală a fost percepută de ani de zile ca o ameninţare de către regimul rus.

Asaltul rus împotriva Kievului a eşuat însă, iar forţele ruse sunt de acum concentrate în Donbas, scena unor lupte înverşunate de mai multe săptămâni. Ruşii avansează foarte lent şi cu mare dificultate în faţa rezistenţei ucrainene.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri