Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că România va găzdui din nou în 2023 Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) şi Forumul de Afaceri I3M. Ce proiecte economice vor fi vizate?

"În 2018, am organizat cu succes, la Bucureşti, Summitul şi Forumul de Afaceri, iar cinci ani mai târziu, în 2023, România va găzdui din nou acest eveniment important. Această decizie, pe care am anunţat-o astăzi în plenul reuniunii noastre, reconfirmă importanţa majoră pe care România o acordă acestui format regional de cooperare. Preluarea mandatului de organizare a evenimentelor Iniţiativei de anul viitor readuce la Marea Neagră centrul decizional al Iniţiativei", a spus Klaus Iohannis, la conferinţa de presă comună cu omologii din Letonia, Egils Levits, şi Polonia, Andrzej Duda.

Şeful statului a precizat că la summitul de la Riga s-a analizat modul în care Iniţiativa trebuie să se poziţioneze în actualul context de securitate european, în special contribuţia pe care poate să o aducă prin implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază - transport, energie, digital - punctând că este importantă recalibrarea răspunsului Iniţiativei pe plan multidimensional, cu concentrarea în acelaşi timp pe îndeplinirea obiectivelor de bază ale Iniţiativei.

Proiecte de interconectare cu Ucraina

Preşedintele Iohannis a salutat intervenţia în cadrul reuniunii a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cu mesajul că Ucraina are nevoie de sprijinul Iniţiativei şi al statelor participante.

În acest context, şeful statului a reiterat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei şi cetăţenilor săi.

"Ca ţară gazdă a viitorului Summit şi a Forumului de Afaceri al Iniţiativei, România va analiza toate posibilităţile prin care Iniţiativa poate ajuta Ucraina. În mod deosebit, ne vom concentra asupra proiectelor de interconectare la care Ucraina ar putea participa, ca partener al Iniţiativei. În acelaşi timp, România are convingerea fermă că şi Republica Moldova şi Georgia - care, la fel ca Ucraina, se află pe acelaşi drum către Uniunea Europeană - trebuie să primească acelaşi sprijin din partea noastră, pentru că rezilienţa lor este greu încercată în aceste momente", a transmis preşedintele Iohannis.

El a subliniat că, în pregătirea Summitului de anul viitor, România va continua să susţină consolidarea Iniţiativei.

"Vom acţiona, astfel, pentru întărirea instrumentelor sale - Forumul de Afaceri, Fondul de Investiţii şi celelalte formate dezvoltate până acum cu succes. Vom încuraja noi investiţii ale Fondului", a afirmat Iohannis.

Preşedintele Iohannis a arătat că, din perspectiva intereselor României, este încurajator faptul că recent, în marja Forumului Economic de la Davos, a fost semnat un acord între compania română Transgaz şi Fondul de Investiţii al Iniţiativei, care vizează dezvoltarea infrastructurii şi conectivităţii de gaze naturale, cu integrarea transportului de hidrogen, din ţara noastră, valoarea proiectelor fiind estimată la 626 de milioane de euro.

Rail2Sea și Via Carpathia

"Alte două proiecte, care reprezintă priorităţi pentru România, sunt iniţiativele Rail2Sea şi Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăţi legăturile noastre, dar şi mobilitatea militară şi rezilienţa în domeniul infrastructurii din regiune, care se dovedesc esenţiale în actualul context geopolitic", a mai arătat Iohannis.

Şeful statului a salutat angajamentul puternic şi clar exprimat de partenerii Iniţiativei - SUA, Germania şi Comisia Europeană.

El a precizat că, pe durata noului mandat al României la conducerea Iniţiativei, ţara noastră va acţiona în deplină coordonare cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum şi în direcţia consolidării parteneriatului transatlantic şi va depune toate eforturile necesare atragerii organizaţiilor financiare internaţionale, dar şi a mediului privat internaţional, în atingerea scopurilor I3M.

Preşedintele a anunţat că după Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) va avea o întrevedere cu premierul Nicolae Ciucă şi, probabil, cu miniştrii de resort pentru a vedea cum poate România să accelereze implementarea proiectelor de interconectare ale Iniţiativei.

"Nu s-a discutat despre accelerare, însă trebuie să înţelegem cum se realizează aceste proiecte. Sunt proiecte de infrastructură unde participă mai mulţi parteneri. Nu este un proiect naţional. În cazul României, spre exemplu, avem cele două mari proiecte care ne interesează în mod deosebit, aceleaşi proiecte interesează Polonia şi pe alţi parteneri - Via Carpathia şi Rail2Sea. Nu trebuie să ne imaginăm că vom face o autostradă nouă cap coadă de la Baltică până la Marea Neagră. Această legătură va conţine părţi de drum rapid şi autostradă care deja există, ideea este de a le lega în aşa fel încât să avem o conexiune fluidă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru legătura pe calea ferată. Ministerele de Transport din statele noastre negociază de ani de zile aceste chestiuni şi cum la noi se realizează în fiecare an şi porţiuni de autostradă şi porţiuni modernizate de cale ferată, acelaşi lucru se întâmplă în Polonia, în Letonia şi peste tot, însă pentru a avea conexiunea finalizată evident că este nevoie de mai mult timp. Accelerarea se poate întâmpla în plan naţional. De exemplu, după ce terminăm aici acest summit, voi avea o întâlnire cu premierul şi, probabil, şi cu miniştrii de resort pentru a vedea noi, în România, cum putem să accelerăm implementarea acestor proiecte. În paralel vom începe şi contactele cu Ucraina să vedem care dintre aceste proiecte existente - vă amintiţi probabil că în 2018, la Bucureşti, am început o listă de proiecte de investiţii prioritare care se potrivesc pentru a fi conectate şi la Ucraina", a spus şeful statului, în conferinţa de presă comună cu omologii din Letonia, Egils Levits, şi Polonia, Andrzej Duda.

El s-a declarat convins că la Summitul I3M care va fi găzduit anul viitor la Bucureşti vor exista mai multe date şi se va şti cum pot fi dezvoltate şi accelerate noile proiecte de interconectare.

Ce este Inițiativa celor Trei Mări

Inițiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă și informală, la nivel prezidențial, care reunește cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică și Neagră (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia). Inițiativa are ca obiectiv creșterea convergenței și a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone și state membre ale UE, prin creșterea interconectivității în regiune, în domeniile energiei, transporturilor și celui digital. Principiile de bază ale Inițiativei celor Trei Mări sunt: promovarea dezvoltării economice, creșterea coeziunii la nivel european și consolidarea legăturilor transatlantice.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri