Preşedintele rus Vladimir Putin i-a provocat pe occidentali să învingă Rusia "pe câmpul de luptă" din Ucraina, unde, susţine el, Moscova "nu a început încă lucrurile serioase", relatează AFP, preluat de Agerpres.

"Astăzi, auzim că ei vor să ne învingă pe câmpul de luptă. Ce să zic? Să încerce!", a declarat Putin în timpul unei reuniuni cu şefii grupurilor politice din camera inferioară a Parlamentului, transmisă la televiziune.

"Am auzit de mai multe ori că Occidentul vrea să se lupte cu noi până la ultimul ucrainean. Este o tragedie pentru poporul ucrainean. Însă pare că totul se îndreaptă în această direcţie". a adăugat el.

Aceste declaraţii războinice survin în contextul în care SUA şi ţările europene şi-au accelerat în ultimele săptămâni livrările de arme către Kiev, care încearcă să frâneze avansul trupelor ruse în estul Ucrainei.

"Toată lumea trebuie să ştie că nu am început încă lucrurile serioase" în Ucraina, a mai afirmat el în acest discurs, unul dintre cele mai dure din ultimele săptămâni.

Putin nu a anunţat totuşi o extindere a operaţiunii militare şi nici alte iniţiative concrete.

"În acelaşi timp, nu refuzăm negocierile de pace. Însă cei care le refuză trebuie să ştie că pe măsură ce trece timpul, cu atât le va fi mai dificil să negocieze cu noi", a adăugat preşedintele rus.

Folosind o retorică ce aminteşte de cea a liderilor sovietici din timpul Războiului Rece, Putin a denunţat de asemenea "liberalismul totalitar" occidental şi a spus că ofensiva din Ucraina marchează începutul unei tranziţii dintr-o lume marcată de "egocentrismul mondializat american spre o lume cu adevărat multipolară".

"În majoritatea ţărilor, oamenii nu vor o astfel de viaţă sau un astfel de viitor. S-au săturat să cadă în genunchi şi să se umilească în faţa celor care se cred excepţionali", a mai spus el.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri