Miniştrii europeni ai Finanţelor urmează să elimine, astăzi, şi ultimul obstacol care stă în calea aderării Croaţiei la zona euro la începutul lui 2023, când va deveni cea de a 20-a ţară membră a zonei unice.

Scurta ceremonie de la Bruxelles vine după ce Comisia Europeană a recomandat ca ţării Adriatice cu 3,9 milioane de locuitori să i se permită adoptarea monedei unice, informează Agerpres.

Anterior, executivul comunitar a hotărât că această ţară îndeplineşte criteriile necesare pentru aderare inclusiv cele referitoare la inflaţie şi datorie publică.

Cursul de schimb kuna-euro, decis înaintea ceremoniei de marţi, este la fel cu cel stabilit în luna iulie 2020 cu prilejul intrării în anticamera euro, cunoscută sub denumirea de mecanismul ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.).

Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice.

Croaţia urmează să adere la zona euro la un curs de schimb de 7,5345 kuna pentru un euro, a declarat pentru Bloomberg un oficial din apropierea acestui dosar.

Cât privește situația țării noastre, la începutul acestui an, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, declara că anul 2029 este „o ţintă viabilă” pentru aderarea la euro. Termenele anterioare, asumate în mod oficial de Guvern, fuseseră 2024, respectiv 2019.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri