Forţele ruse au sugerat o încetare a focului în jurul centralei nucleare Zaporojie din sudul Ucrainei, în contextul în care în ultima perioadă confruntările armate dintre ruși și ucraineni au ridicat mai multe motive de îngrijorare în rândul comunității internaționale, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

"Conducerea Naţiunilor Unite şi diplomatul şef al UE nu ar trebui să vorbească despre demilitarizare, ci despre introducerea unui încetări a focului", a declarat Vladimir Rogov, reprezentant al autorităţilor de ocupaţie ruse, agenţiei de presă de stat ruse Ria Novosti.

Zile în şir, Rusia a făcut responsabilă partea ucraineană pentru atacurile asupra centralei nucleare din oraşul Energodar, în timp ce ucrainenii au dat vina pe ruşi. Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat săptămâna trecută asupra unui potenţial dezastru nuclear şi a cerut ca zona să fie demilitarizată.

Duminică, 42 de ţări au cerut ca Rusia, care în prezent ocupă centrala nucleară, să o predea Ucrainei. Cererea a fost făcută în numele UE, precum şi al SUA, Marii Britanii, Norvegiei, Australiei, Japoniei, Noii Zeelande şi al altor ţări.

Retail jobs

"Staţionarea personalului militar rus şi a armelor la instalaţia nucleară este inacceptabilă", au declarat acestea într-un comunicat comun.

În weekend, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat soldaţii ruşi care trag în cea mai mare centrală nucleară din Europa sau o folosesc ca bază de tragere că vor deveni o "ţintă specială" pentru forţele ucrainene.

''Fiecare soldat rus care fie trage în centrală, fie trage folosind centrala ca acoperire, trebuie să înţeleagă că devine o ţintă specială pentru agenţii noştri de informaţii, pentru serviciile noastre speciale, pentru armata noastră'', a declarat Zelenski.

Liderul ucrainean a reafirmat că el consideră că Rusia foloseşte centrala ca şantaj nuclear, dar nu a dat detalii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F