Noua rachetă gigantică SLS a NASA a sosit miercuri dimineaţă la rampa de lansare de la Cap Canaveral din Florida înaintea decolării spre Lună prevăzută peste 12 zile.

Această misiune va marca zborul inaugural al amplului program american destinat revenirii pe Lună, denumit Artemis. Artemis 1 este o misiune fără astronauţi la bord, realizată în scopul testării rachetei şi a capsulei ataşată acesteia, astfel încât zborurile cu echipaj uman să se desfăşoare în deplină securitate spre Lună începând cu 2024.

Racheta, denumită SLS (acronimul de la Space Launch System), se află în dezvoltare de peste un deceniu şi va deveni, după ce va fi lansată, cea mai puternică din lume. Măsoară 98 de metri în înălţime.

Capsula Orion va fi propulsată până la Lună, şi chiar la 64.000 de kilometri mai departe, aventurându-se mai departe decât oricare alt vehicul spaţial ce poate transporta echipaje umane de până acum.

La revenirea în atmosfera terestră, scutul termic va trebui să suporte o viteză de aproape 40.000 de kilometri pe oră şi o temperatură pe jumătate la fel de caldă ca suprafaţa Soarelui.

Retail jobs

Lansarea este preconizată pentru 29 august. În cazul în care condiţiile atmosferice nu vor fi favorabile, alte ferestre de lansare vor fi 2 sau 5 septembrie.

Misiunea va avea o durată de 42 de zile până la revenirea în Oceanul Pacific, unde vehiculul va fi recuperat graţie unei ambarcaţiuni a marinei americane.

În 2024, misiunea Artemis 2 va transporta doi astronauţi pe orbită în jurul Lunii, fără să aselenizeze. Sarcina aselenizării este rezervată echipajului Artemis 3, misiune prevăzută cel mai devreme în 2025.

Un echipaj uman a ajuns ultima dată pe Lună în cadrul misiunii Apollo 17, din 1972.

Întrucât programul Apollo nu a permis decât bărbaţilor albi să păşească pe Lună, programul Artemis preconizează să trimită prima femeie şi prima persoană de culoare. Obiectivul este de a transforma Luna într-o bază pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru a trimite oameni pe Marte.

Citeste si:
NASA, primele teste cu racheta SLS, care va duce astronauții pe...
VIDEO: NASA, primele teste cu...

Sursa foto: NASA/Joel Kowsky

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F