Armata rusă a dat asigurări că nu a desfăşurat arme grele la şi lângă centrala nucleară Zaporojie, aflată sub controlul Moscovei în sudul Ucrainei şi vizată recent de lovituri cu obuze, informează agențiile AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

"Subliniem că trupele ruse nu au arme grele în incinta centralei şi în zonele învecinate. Doar unităţi ce asigură securitatea se află acolo", a anunţat Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse într-un comunicat.

De asemenea, potrivit Reuters care citează agenţia RIA Novosti, ministerul rus a acuzat Ucraina că ar plănui o "provocare" la centrala nucleară Zaporojie pe 19 august, în timpul vizitei secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.

Forţele ruse au ocupat zona din jurul centralei Zaporojie în martie, la scurt timp după ce Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina. Centrala, încă operată de personal ucrainean, rămâne aproape de linia frontului şi a fost lovită de obuze de mai multe ori în ultimele săptămâni, stârnind temeri asupra unui dezastru nuclear.

Ucraina şi Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele din şi în jurul complexului de reactoare nucleare din sudul Ucrainei.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut stabilirea unei zone demilitarizate în jurul centralei.

Guterres se va afla joi, 19 august, la Lvov pentru a participa la o întâlnire trilaterală cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi liderul ucrainean Volodimir Zelenski, apoi va merge la Odesa şi după aceea în Turcia.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F