Rusia ca 'naţiune puternică şi independentă' va urmări doar acele politici 'care îi satisfac interesele fundamentale', a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, citat de mass-media de stat ruse.

Într-o înregistrare video cu ocazia Zilei drapelului naţional, marcată în Rusia la 22 august, Putin a anunţat că 'de la 1 septembrie anul acesta, toate şcolile din ţară vor începe fiecare săptămână şcolară cu o ceremonie de ridicare a drapelului şi intonarea imnului', notează Agerpres.

Rusia 'va rămâne fidelă valorilor tradiţionale şi, ca naţiune puternică şi independentă, va urma doar acele politici care îi corespund intereselor fundamentale', a declarat Putin, citat de Sputnik.

'Rusia este o putere mondială viguroasă şi independentă. Pe scena internaţională, ne angajăm să urmăm doar acele politici care satisfac interesele vitale ale ţării noastre', a insistat preşedintele rus în acelaşi discurs.

Drapelul rus, a declarat Putin, simbolizează 'credinţa în valorile noastre tradiţionale (...); adevăr şi dreptate, solidaritate şi compasiune, respect pentru istoria de secole neîntreruptă a Rusiei, realizările şi victoriile strămoşilor noştri - care ne inspiră să îngrijim şi să ne apărăm Patria şi să nu permitem niciodată hegemonia sau dictat străin'.

Liderul de la Kremlin a afirmat, potrivit Sputnik, că stindardul rus care presupune 'să trăim după propria noastră voinţă, alegându-ne propriul drum şi urmându-l, a devenit parte a codului genetic al poporului nostru'.

Potrivit acestuia, 'drapelul naţional şi Drapelul Victoriei nemuritor (în cel de-al Doilea Război Mondial) servesc la educarea valorilor patriotismului, cetăţeneşti şi responsabilităţii pentru destinele Patriei în rândurile tinerei generaţii', notează TASS.

La 24 februarie, preşedintele rus a anunţat începutul invaziei Rusiei în Ucraina în ceea ce el a numit o 'operaţiune militară specială' pentru demilitarizarea şi denazificarea ţării vecine.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri